
Au trecut mai bine de 2 ani de când am scris articolul Cont pe revolut? Merită sau nu? Te scapă de popriri?
Iar de atunci, articolul ăsta a fost în topul accesărilor de pe site-ul nostru.
Fără să mai menționez că nu există săptămână în care să nu primim mailuri / mesaje / whatsapp-uri prin care suntem întrebați dacă oamenii își pot pune salariul în contul de revolut ca să nu mai fie poprit și tot așa.
Însă între timp lucrurile s-au schimbat.
Deși mai nou, Revolut a obținut licență bancară NU este o bancă, ci o aplicație de fintech, o instituție de bani electronici (tehnologie financiară – așa cum chiar ei susțin în Termenii si Condițiile lor.
Revolut este practic o companie care dorește să furnizeze atât persoanelor cât și clientului de tip business, serviciile financiare oferite de regulă de Bănci, însă prin utilizarea de tehnologie modernă, aplicații, ”desființând” ideea de ghișeu și sucursala fizică de Bancă, la care să mergi să stai la coadă pentru a face diverse operațiuni pe cont.
Pe site-ul lor, Revolut se prezintă ca fiind ”alternativa bancară digitală care te ajută să îți controlezi mai bine banii” – practic un competitor serios al Băncilor.
AVANTAJELE VS DEZAVANTAJELE UNUI CONT REVOLUT
Avantaje REVOLUT:
- Revolut are vreo 4 planuri tarifare – iar cel Standard este gratuit
- Eliberarea cardului Revolut este Gratuită – nu trebuie să plătești nimic pentru emiterea lui, iar acesta vine la adresa ta prin Poșta Română.
- Poți avea un singur card REVOLUT, dar cont în LEI, EURO, LIRE STERLINE și ce mai vrei tu.
- Când pleci în concediu în străinătate, poți plăti direct în moneda locală. Așadar beneficiezi de un curs valutar foarte bun, în comparație cu cel al băncilor.
- Transfer rapid de bani.
- Cardul virtual pentru anumite tranzacții la care nu ai vrea să își folosești cardul tău obișnuit
- Poți cumpăra sau vinde criptomonede.
- Aplicația REVOLUT are în plus tot felul de facilități extra. Spre exemplu, Vault te ajută să economisești bani pentru un anumit scop. Dacă la magazin plătești 15,33 suma se rotunjește, iar diferența în plus ”se pune deoparte” în aplicație, ca un fel de pușculiță virtuală.
Dezavantaje REVOLUT:
- Am văzut multe review-uri negative din partea multor utilizatori de REVOLUT, referitor la serviciul de suport dedicat utilizatorilor Revolut. Unii s-au plâns de faptul că li s-au cerut documente doveditoare ale veniturilor, iar unii de faptul că anumite tranzacții le-au fost blocate.
Aici dacă ți se blochează sumele de bani – va trebui să faci dovada cu fluturașii de salariu, contracte și orice alte documente de unde rezultă faptul că banii din cont sunt obținuți legal. După ce echipa lor analizează actele și constată că e totul în regulă, îți vor debloca banii. Însă asta poate unori să dureze. - O parte din utilizatori au reclamat faptul că nu au reușit să plătească peste tot cu cardul
Revolut a introdus conturi IBAN românești împreună cu Libra Bank
Spre sfârșitul anului 2020, Revolut a introdus conturi IBAN românești pentru clienții din România ai aplicației.
Ce înseamnă asta?
- Înseamnă că vei avea un cont IBAN românesc
- Înseamnă că vei putea transmite acest IBAN românesc ca să primești salariul dacă vrei în acest cont sau să îl transmiți pentru alte încasări
- Că vei rămâne în continuare clientul Revolut, nu vei fi clientul Libra Bank – asta pentru că Libra Bank doar oferă un serviciu celor de la Revolut, însă tot Revolut va crea și gestiona conturile de utilizator.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că depozitele clienților Revolut sunt garantate în limita sumei de 100.000 euro.
Însă tu în calitate de utilizator trebuie să optezi pentru transferul la Revolut Bank – chiar din aplicație, ca să beneficiezi de serviciile acestea suplimentare, iar transferul se face în câteva minute.
Atenție, prin asta nu înseamnă că banii pe care îi ții în contul tău Revolut o să primești dobândă. Nu vei primi dobândă pentru banii depozitați în Revolut.
Obținerea licenței bancare înseamnă că Revolut va putea să ofere acces la mai multe servicii bancare – credite, conturi curente, depozite ș.a.
Iar atunci când știi că există licența bancară și ești protejat de fondul de garantare (așa cum este cazul băncilor clasice), poți fi convins în ați transfera salariul în contul de REVOLUT, pentru că dacă se întâmplă ceva, ești protejat și până în limita de 100.000 euro îți vei putea recupera banii.
Adică banii fiecărui deponent la bancă sunt garantați până la 100.000 de Euro.
În cazul în care banca – în cazul ăsta Revolut nu mai poate rambursa banii deponenților, Fondul plătește o compensație care poate fi de maximum 100.000 Euro/persoană/ bancă.
În cazul în care vă întrebați ce este de fapt garantat?
Sunt garantate depozitele deschise la băncile persoane juridice române. Depozitul este orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situații tranzitorii derivând din operațiuni bancare curente.
Exemple:
• depozit la termen
• cont curent
• cont de economii
• cont de card
• cont comun
Ca să înțelegeți logic cum stă treaba, hai să începem cu începutul.
ÎN cazul în care nu-ți plătești datoriile – poți ajunge să fii executat silit.
Asta înseamnă că fie ANAF, fie executorul judecătoresc (pentru un alt creditor – adică persoană căreia îi datorezi bani) vor verifica și vor încerca să recupereze sumele pe care le datorezi, urmărind silit conturile bancare, bunurile tale, ce ai tu în România.
În cazul în care nu au găsit bani, bunuri în românia din care să recupereze datoria, pot face verificări și cu privire la bani sau venituri pe care le obții sau le ai în Străinătate.
ACum, banii pe care tu îi ai în Revolut, nu sunt în România, chiar dacă tu ai un IBAN românesc oferit de LIBRA BANK.
Sinceră să fiu, nu știu exact unde sunt banii.
La momentul la care am făcut primul articol despre Revolut – acum 2 ani, scria mare si clar în Termenii Revolut faptul că toate conturile Revolut sunt deschise într-un cont fiduciar la Barclays/Lloyd’s în Marea Britanie.
Înă odată cu Brexitul ei au făcut mutarea în Lituania.
Iar acum, la momentul la care am pregătit acest video, nu am găsit niciunde pe site transparent si clar, unde mai exact sunt situați banii – dacă sunt în Marea Britanie sau în Lituania.
Însă fie că sunt în Marea Britanie sau în Lituania, asta înseamnă că banii tăi din Revolut NU se află în România, ci în Marea Britanie sau în Lituania.
O altă chestiune ar fi că REVOLUT nu este instituție de credit.
Deci nu există practic conturi bancare deschise pe numele clienților REVOLUT, care să fie poprite de ANAF. Banii clienților Revolut stau de fapt într-un cont colector unic deschis pe numele REVOLUT.
Așa că, o posibilitate de executare silită a banilor pe care ii ai în Revolut ar fi ca titlul executoriu în baza căruia ești executa silit să fie opozabil și față de REVOLUT, iar Revolut să devină terț poprit.
Adică la fel ca în situația în care ești angajat și iei salariu de la angajatorul tău.
Când angajatorul primește o poprire pe care trebuie să o aplice pe salariul tău, el devine tert poprit si trebuie să respect acea poprire și să îți pună poprire pe salariu conform indicațiilor primite de la executor.
Dacă angajatorul tău nu o respectă, și îți dă în continuare salariul fără să respecte poprirea, atunci el poate fi obligat să plătească întreaga datorie pe care tu o aveai de plătit – din cauza faptului că nu a respectat poprirea.
Deci, cam așa s-ar putea întâmpla și cu Revolut – dacă titlul executoriu în baza căruia ești executat este opozabil si față de REVOLUT, REVOLUT va trebui să dea curs popririi pe care a primit-o pe numele tău.
Pentru că în caz contrar, REVOLUT poate fi obligat să achite întreaga ta datorie, numai pentru că nu a respectat ordinul de poprire.
Desigur, sunt unele discuții în practică referitoare la faptul că nu vor fi poprite conturile Revolut pentru că nu sunt adevărate conturi bancare, ci conturi cu monede electronice și alte argumente de acest fel.
ÎNsă creditorul sau ANAF-ul poate să considere monedele electronice o categorie de creanță pe care REVOLUT o datorează clienților săi la cerere acestora.
Adică poate să considere că REVOLUT datorează o sumă de bani clienților lor, pentru monedele electronice din contul lor REVOLUT.
Iar în felul ăsta s-ar putea cere ca REVOLUT să facă plata echivalentului în bani nu către clientul lui, ci către Creditor / ANAF.
Așa cum spuneam anterior, IBAN-ul contului clientului Român este dat de Libra Bank.
Însă, tu – client Român al Revolut nu ești clientul Libra Bank.
Ci, Libra doar asigură acest serviciu pentru Revolut. Tu rămâi în continuare clientul Revolut.
Asta înseamnă că, dacă Libra Bank ar primi o solicitare de poprire asupra contului tău Revolut cu IBAN de la Libra – Libra Bank nu poate onora solicitarea asta de poprire pentru că tu nu ești clientul ei,, al Libra Bank.
ACest punct de vedere a fost susținut și de reprezentantul Libra Bank în România.
Deci, concluzia ar fi că cererea de poprire a contului trebuie să meargă la Revolut – Lituania. Sau dacă Libra bank primește cerere de poprire pentru clienții Revolut – atunci această cerere ar trebui direcționată către Revolut.
Iar Revolut să o pună în aplicare.
O altă chestiune importantă este că din acest an a devenit operațional “Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare”.
De fapt, asta înseamnă că băncile și fintech-urile vor trebui să transfere date către ANAF ori de câte ori li se cere acest lucru.
Este important să înțelegeți că există mecanisme legale pentru o astfel de executare silită, însă birocratic / adminstrativ este o provocare.
Nu există, deocamdată, precedent privind poprirea conturilor Revolut de către ANAF.
Dar blocarea conturilor Revolut din diverse cauze e o chestiune care s-a întâmplat și mulți clienți ai companiei au trecut prin asta.